Duminica 22 Decembrie

Accident grav pe Calea Turzii, din Cluj-Napoca. Un șofer este încarcerat - FOTO și VIDEO


Un șofer a rămas încarcerat în urma unui accident produs pe pe Calea Turzii din municipiul Cluj-Napoca.

Un conducător auto în vârstă de 45 de ani, care se deplasa  în direcția localității Feleac, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare a autovehiculului, intrând în coliziune cu parapetele de pe marginea părții carosabile.

Două autospeciale cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD au intervenit pentru a salva un bărbat rămas încarcerat în urma ieșirii unui autoturism în afara părții carosabile.

Pompierii au fost alertați în jurul orei 19.50, iar la fața locului au găsit un autoturism avariat și un bărbat conștient, dar confuz, care prezenta multiple traumatisme și era încarcerat în autoturismul concesionat pe marginea carosabilului.

Salvatorii au acționat imediat pentru stabilizarea autoturismului și tăierea elementelor caroseriei care blocau accesul la victimă, iar apoi l-au extras cu echipamentele speciale, astfel încât să nu-i agraveze leziunile suferite în urma accidentului.

Bărbatul a fost preluat de echipajul SMURD și a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Comentarii Facebook