Accident GRAV pe o stradă în Dâmbu Rotund! Trei mașini avariate, șase persoane consultate de echipajele SMURD
Un grav accident rutier a avut loc în această seară pe strada Corneliu Coposu, din Cluj-Napoca. În urma impactului violent, trei autoturisme au fost avariate, șase persoane au fost consultate de echipajele SMURD, iar două persoane au fost transportate de urgență la spital.
„Apelul de urgență a venit în jurul orei 18.40, fiind alertate pentru a se deplasa la intervenție două autospeciale cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD. La fața locului echipajele operative au găsit trei autoturisme avariate cu ocupanții ieșiți din acestea.
Șase persoane au fost consultate de către echipajele SMURD, dintre care un bărbat și o femeie, în vârstă de aproximativ 30 de ani, au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.”, anunță ISU Cluj.
Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat, au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor bateriilor, precum și pentru siguranța salvatorilor și a persoanelor implicate în accident.
6 Comentarii
Unde-i militia? Ce fac militienii inainte de 45 de ani, ca dupa 45 stim va primesc pensii speciale nesimtite.
Așa multe accidente nu țin minte sa fi fost pe la noi. Orașul ii sufocat de oameni veniți de peste tot, ii haos și aglomeratie. De unde au românii atâția bani de mașini și benzina?
@Ana: pai da ca s-o umplut Cluju de vinituri din sj,ms,mm care trec pe rosu nu acorda prioritate si militia doarme nu face nimic.Aia e .Militienii nu au timp sa stea in trafic stau in birouri si asteapta varsta de pensionare!
Asta se întâmplă de Paști,Crăciun,Anul nou și de luminație.Oameni disperați ce nu le ajunge drumul chiar dacă au loc pe drum.Pentru cei ce nu s-ar obișnuit încă cu aceasta isterie,acuma au ocazia să se obișnuiască.
Orașul ăsta a devenit o mizerie de ghetou în care s-au adunat toate scursurile.
@...: asa e s-o umplut de moldoveni imputiti!