Accident grav pe pârtia Buscat! Este căutat autorul, care a fugit


Un schior a fost accidentat grav pe pârtia de la Buscat, iar acum este căutat vinovatul.

Rugaminte catre toti schiorii prezenti in data de 02.01.2020.

Între orele 13-14, pe pârtia albastra a avut loc un accident. O persoană a fost lovită din spate de către un alt schior. Victima a fost rănită grav, rămânând pe pârtie în grija unui copil, până la sosirea salvamontului.

Vinovatul a fugit de la locul accidentului, fără să se implice în ajutarea rănitului.

Cine are filmări/poze cu vinovatul, vă rugam sa le trimita lui Sergiu Stanciu, fratele victimei , tel: 0744967442 , pentru a-l putea identifica pe acesta si a putea ajuta victima”, precizează reprezentanții pârtiei Buscat.

A fost solicitat un echipaj SMURD, din Garda de Intervenție Băișoara, în jurul orei 14.00, în 02.01.2020, pentru a acorda primul ajutor calificat unui bărbat de circa 40 de ani, care s-a accidentat prin cădere pe pârtia de schi, din Stațiunea Muntele Băișorii. Bărbatul acuza dureri la membre și coloana cervicală și a fost transportat pentru investigații și tratamente de specialitate la Unitatea de Primiri Urgențe din municipiul Cluj-Napoca”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș.

Bărbatul rănit la schi a fost dus la UPU Cluj, de unde a fost transferat la Clinica de Ortopedie. Pacientul este stabil, iar evoluția lui este favorabilă în acest moment, spun medicii. 

Barbatul in varsta de 46 de ani a fost adus in UPU de un echipaj SMURD, cu un traumatism prin cadere la schi. Diagnostic: traumatism cranio-cerebral minor, grad 0, contuzie coloana cervicala, traumatism antebrat drept fractura radius si ulna; traumatism de genunchi stang, fractura de platou tibial lateral. A fost transferat in 2 ianuarie la Ortopedie, unde este internat in continuare”, a precizat  purtătorul de cuvânt al SCJU Cluj, Flavia Topan.

Sergiu Stanciu, fratele victimei, a relatat cum s-a întâmplat incidentul. 

Fratele meu și fiica mea coborau ca niște oameni normali pe pârtie. Cel care l-a lovit era beat, neechipat și l-a luat în plin. Fratele meu are 110 kg și 1,90 înălțime, deci impactul a fost unul puternic. 

Cel care l-a lovit era în pantaloni gri, fără cască și echipament de schi. A dat cu gura în casca fratelui meu și are un dinte sau doi rupți. Era lovit bine la față și își culegea dinții de pe jos. 

Salvamontiștii supravegheau pârtia și au venit rapid la locul incidentului. Când au ajuns a cerut ceva pentru durere, dar salvamontistul i-a spus să aibă răbdare până când acordă îngrijiri fratelui meu. Atunci s-a supărat și a plecat.

Nu vreau să îi facem rău, ci să vadă cei care urcă beți sau drogați pe schiuri ce se poate întâmpla”, a relatat fratele victimei.

Comentarii Facebook