Accident în Cluj! Un bărbat și o femeie au fost transportați la spital. Mașina lor a ajuns în afara carosabilului - FOTO


Un accident rutier a avut loc în urmă cu câteva momente, în comuna clujeană Stolna.

În accident a fost implicată o singură mașină, cei car se aflau în interiorul său fiind răniți în urma evenimentului rutier.

Femeia și bărbatul care se aflau în mașină au fost transportați la spital.

,,Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în urmă cu puține momente la un accident rutier petrecut la intrare în localitatea Stolna. În accident a fost implicat un singur autoturism, însă din fericire nu au existat victime încarcerate.

Un bărbat și o femeie de aproximativ 30 de ani au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare, ambii prezentând afecțiuni ușoare. La misiune au luat parte echipajele de la Punctul de Lucru Florești, cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, la misiune a intervenit și o ambulanță SAJ.”, transmite ISU Cluj.

WhatsApp Image 2025-02-22 at 17.47.07_2218988b.jpg

Comentarii Facebook