Vineri 22 Noiembrie

Accident în Florești din noaptea de Revelion! Cum s-a produs tragedia soldată cu 3 morți

 

Șoferul care a lovit mortal trei persoane, între care și un copil, în Florești, în noaptea de Revelion, a fost reținut de polițiști, după ce inițial a fugit de la locul faptei. 

 

Accidentul s-a produs în 31 decembrie, în jurul orei 23.58, pe strada Horea din localitatea Florești, județul Cluj. Un autoturism a lovit un grup de persoane ieșit să aprindă artificii. Doi oameni, de 27 și 33 de ani, au murit pe loc în urma impactului, iar o fetiță de 3 ani a fost rănită grav, dar a decedat la spital. Conducătorul autovehiculului a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

 

Cei trei pietoni au fost surprinși și accidentați în timp ce se aflau pe partea carosabilă a străzii Horea în vederea aprinderii de materiale pirotehnice. Aceștia nu au respectat norma privind circulația pe drumurile publice, faptă prevăzută şi sancţionată de art.99 al. 1 din OUG 195/2002.

 

Șoferul autoturismului, Răzvan M. de 20 ani, din Cluj-Napoca a fost identificat ulterior de polițiști. Acesta este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, anca Purdea.

 

Șoferul va fi prezentat în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

 

Fetița rănită în urma accidentului a fost dusă la UPU Copii, dar a decedat marți dimineața, 1 ianuarie, în jurul orei 7.00, ca urmare a rănilor suferite. 

Comentarii Facebook