Accident în localitatea Florești, cu victime multiple - VIDEO
Un accident grav de circulatie s-a produs in Floresti, luni dimineața, la ora 6.00.
O autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență rezultată în urma unui accident rutier produs pe strada Avram Iancu din localitatea Florești.
Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 6.00, iar la fața locului au găsit un autocamion și două autoturisme avariate, iar într-unul dintre autoturisme se afla o femeie care necesita asistență medicală de urgență.
“S-a acționat imediat pentru extragerea femeii, în vârstă de cca 30 de ani, cu echipamentele speciale, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite. Aceasta a fost preluată de către un echipaj SMURD și a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. La prima evaluare aceasta era în stare de conștiență și era cooperantă.
La fața locului un bărbat a primit primul ajutor calificat și a fost transportat și el la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Alte trei persoane au fost consultate la fața locului fără a fi transportate la spital”, anunța ISU Cluj.
Pompierii au asigurat la locul accidentului măsuri de acordare a primului ajutor calificat, protecție a persoanor implicate în accident, descarcerare și măsuri de prevenire a incendiilor în urma evenimentului rutier.
15 Comentarii
O tampenie de intersectie cu 2 semafoare pe sens, respectiv A Iancu. Un pasaj, sub sau aerian...
Masinile !
Ce marca ?
@Victime Multiple : chiar nu conteaza marca masinilor. Cel cu masina mai ieftina a fost vinovat
@proprietar de haudi:
Proprietarule vezi ca are garda la sol mica.
Societatile de asigurari nu te despagubesc .
Se circula ca pe autostrada in Floresti. Unii considera cele 2 benzi autostrada.
Dece apare in presa orice accident dintr-un sat dezgustat de toată tara? In loc sa vad o știre ca, in premiera, cineva din Florești s-a angajat in Florești, vad asta. Daca trăiam in satul ala imi era rusine sa arat buletinul.
@Alex:
@Stai sa vezi ce mândră e fauna locală :)): Singurul motiv de mândrie ar fi că sunt femeile de servici ale clujenilor, nimic diferit mexicanii in sua
@Penti tu esti cel amarastean cu Tu-va-n ...
Cu Rugaciunea Fatala ce " FACEAM " ?. Sticlam ?
Tucu-va
Accidente Multiple !!!
Literalmente orice ratat cu permis si 1k euro = o conserva in plus pe sosea
Nu sunt adeptul impozitarii, dar situatia cere taxarea prohibitiva a vechiturilor. Sunt efectiv prea multe :)
@ : Are Saracuta 14 ani si nu a iesit Rugina Pe Dansa .
Tu sa iti cumperi masina cu patru cercuri si tri litere .
Sanatate @exe .
@ : Inseamna 2 la puterea 9
2 la puterea a 8 = 512
1k = 1024
Vezi cat de mic Esti ?