Accident la Negreni! Un șofer a intrat cu autoutilitara în parapetul metalic - FOTO
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut pe DN 1 E60, localitatea Negreni.
La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ, unde au găsit o autoutilitară avariată cu ocupanții ieșiți din aceasta.
„Un bărbat a fost consultat de către echipajul SAJ și a fost transportat la spital pentru investigații de specialitate. La prima evaluare acesta prezenta afecțiuni ușoare.
Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor bateriilor, precum și alte măsuri privind siguranța persoanelor implicate în accident”, transmite ISU Cluj.
----------
UPDATE
„La data de 14 august a.c., în jurul orei 04.45, polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier produs pe DN1-E60, în localitatea Negreni.
Conform primelor verificări, polițiștii au stabilit că un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din județul Harghita, care conducea o autoutilitară, pe direcția Oradea spre Cluj-Napoca, la km 556+800m ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul metalic aflat în partea dreaptă a sensului său de mers.
În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto. Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ”, transmite IPJ Cluj.
0 Comentarii