Duminica 22 Decembrie

Accident la prima oră, pe strada Horea, cauzat de un șofer beat la volan


Polițiștii clujeni au intervenit joi dimineață, în jurul orei 06.50, la un accident rutier cu pagube materiale, care a avut loc pe strada Horea din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj. 

Astfel, conform IPJ Cluj, întrucât unul dintre conducătorii auto, respectiv cel care a provocat evenimentul, emana halenă alcoolică, a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost identificat în persoana unui bărbat de 26 de ani, din municipiul Baia Mare, județul Maramureș. 

Față de acesta, poliţiştii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la expirarea acesteia, cel în cauză va fi prezentat în fața magistraților în vederea dispunerii altei măsuri preventive.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanţe, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal. 

Comentarii Facebook