ACCIDENT MORTAL între un camion din Cluj și un Audi. Un tânăr de 24 de ani și-a pierdut viața FOTO
Un accident deosebit de grav a avut loc în această seară pe autostrada A1. Un Audi condus de un tânăr de 24 de ani a intrat în coliziune cu un camion condus de un șofer din Cluj. În urma impactului violent tânărul și-a pierdut viața.
Pompierii au intervenit pentru extragerea victimei din autoturism, aceasta fiind ulterior preluată de echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă, însă, din păcate, șoferul autoturismului nu a mai putut fi salvat.
„La data de 19 noiembrie, în jurul orei 17.40, polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac au fost sesizați despre un eveniment rutier.
Din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 24 de ani, din județul Alba, în timp ce conducea un autoturism pe A1, a intrat în coliziune cu un autocamion condus de un bărbat de 34 de ani, din județul Cluj.
În urma impactului a rezultat decesul conducătorului autoturismului.
Testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului autocamionului a indicat că acesta nu consumase alcool.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 într-un dosar penal, întocmit pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.” a transmis Poliția.
1 Comentariu
Legea p...ii ; La ce ii fac aluia dosar pensal pentru ucidere din culpa cand el a fost lovit din spate... Vai de voi autoritati competente