Miercuri 25 Decembrie

Accident rutier cu victime pe Bulevardul Muncii - FOTO


Un accident rutier a avut loc vineri dimineața, în jurul orei 9:30, pe Bulevardul Muncii, din municipiul Cluj-Napoca.

Din primele informații, au fost implicate un autoturism și un scuter. În urma impactului, au rezultat 2 victime, conform ISU Cluj.

ISU Cluj a fost solicitat să intervină la un accident rutier, pe B-dul Muncii, în Cluj-Napoca,  autoturism cu motocicletă, 2 victime. La acest eveniment a intervenit Det.1de pompieri Cluj-Napoca, cu 1 autospecială descarcerare și o ambulanță SMURD, plus o ambulanță SAJ. Ambele victime au fost transportate la spital. Nu a fost nevoie de manevre de descarcerare”, trasmite ISU Cluj.

Conform ISU Cluj, ambele victime se aflau pe moped. Acestea erau conștiente și cooperante.

La data de 20 august a.c., în jurul orei 09.30, poliția a fost sesizată cu privire la faptul că, la intersecția străzilor B-dul Muncii și Silvaniei, s-a produs un eveniment rutier, între un autoturism și un moped.

Din primele informații, un conducător auto în vârstă de 20 de ani, din Viișoara, care se deplasa pe Bulevardul Muncii, din direcția străzii Oașului, ajuns la intersecție cu strada Silvaniei, ar fi intrat în coliziune cu un moped, care se deplasa pe sensul opus.

Ca urmare a evenimentului au fost rănite două persoane, respectiv conducătorul mopedului, un bărbat de 35 de ani, și pasagera acestuia, o femeie de 32 de ani, cei doi fiind transportați la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.

În urma testărilor cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că cei doi conducători nu consumaseră băuturi alcoolice”, a transmis și IPJ Cluj.

Revenim cu informații.


Comentarii Facebook