Sambata 21 Decembrie

Accident rutier GRAV la Cluj Arena! Două mașini s-au făcut praf în urma impactului. Doi bărbați au fost transportați de urgență la spital- FOTO


Un accident rutier grav a avut loc astăzi, 21 decembrie, în zona Cluj Arena, pe strada Splaiul Independenței, în jurul orei 08:40. 

Potrivit martorilor, trei autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier, două dintre acestea fiind avariate puternic în urma impactului. 

În aceste momente nu se cunosc detalii despre starea victimelor care se aflau înăuntrul autoturismelor. 

,,Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în urmă cu puține momente la un accident rutier petrecut pe strada Splaiul Independenței. În accident au fost implicate două autoturisme, rezultând o victimă. Mai exact, un bărbat de aproximativ 55 de ani, conștient și cooperant, a fost transportat la spital. La misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă”, a transmis ISU Cluj.

Poliția din Cluj a transmis că accidentul a avut loc atunci când un autoturism condus de un brăbat de 59 de ani a intrat pe sensul opus de mers, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum. 

,,La data de 21 decembrie a.c., in jurul orei 08.30 a fost înregistrat un accident de circulație pe strada Splaiul Independenței, din municipiul Cluj-Napoca. 

Din activitățile de cercetare efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un autoturism condus dinspre strada Plopilor înspre strada Barițiu, de un bărbat de 59 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, ar fi pătruns pe sensul opus de mers pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, intrând în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 54 de ani, din același municipiu. 

În urma coliziunii, cei doi bărbați au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. 

În urma testărilor cu aparatul etilotest, rezultatele au reieșit negative," a transmis ISU Cluj.

yy.jpg

Comentarii Facebook