Duminica 22 Decembrie

FOTO - Accident rutier în Dej: O femeie, transportată la spital, după ce a fost descarcerată de salvatorii clujeni


Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au fost solicitați să intervină la un accident rutier petrecut marți, 6 decembrie, pe strada Nicolae Titulescu din municipiul Dej. Ajunși la fața locului, salvatorii au găsit un autoturism răsturnat în afara părții carosabilului în interiorul căruia se afla o femeie încarcerată.

Printr-un apel efectuat la 112 în jurul orei 9:30, forțele noastre au fost înștiințate despre faptul că un autoturism este răsturnat. Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat faptul că o femeie era blocată în respectivul autoturism. Pompierii au extras-o și au predat-o echipajelor medicale”, au transmis salvatorii de la ISU Cluj. 

O femeie, transportată la spital, după ce a fost descarcerată de salvatorii clujeni 

Alături de femeie se afla și un bărbat care a reușit să iasă singur din mașina avariată. Cei doi, ambii în vârstă de aproximativ 69 de ani, au fost transportați la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. 

De asemenea, îngrijiri medicale a primit și un bărbat care a reușit să iasă singur afară din mașina avariată. Mai exact, a fost vorba despre două persoane de aproximativ 69 de ani. Ambele victime erau conștiente și cooperante, fiind transportate la spital de ambulanțele SMURD și SAJ. La misiune au mai luat parte două autospeciale”, au mai informat pompierii clujeni. 

DEJ AUTOTURISM.jpeg

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

UPDATE: 

Femeia în vârstă de 69 de ani conducea autoturismul 

Din cercetările preliminare s-a constatat faptul că o conducătoare auto, în vârstă de 69 de ani, din municipiul Dej, care se deplasa din direcția cartierului Viile Dejului, înspre centrul localității, ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a evita un câine, însă ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul părăsind partea carosabilă, în cele din urmă răsturnându-se pe trotuar”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj. 

A rezultat rănirea acesteia, dar și a unui bărbat, în vârstă de 74 de ani, care se afla în autoturism. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Sursa foto: IPJ Cluj


Comentarii Facebook