Duminica 22 Decembrie

Accident violent petrecut în apropierea Clujului. A fost nevoie de intervenția unui echipaj SMURD pentru a elibera o femeie - FOTO


Pompierii au fost nevoiți să intervină, sambata dimineața, după un impact violent dintre două autoturisme, petrecut în apropiere de localitatea Răzoare, din comuna Frata.

La fața locului a fost necesară deplasarea unui echipaj SMURD. Într-unul dintre autoturisme se afla o femeie, care a suferit multiple traumatisme și a rămas blocată în mașină. 

2.jpg

Echipajul SMURD a fost nevoit să folosească echipamente specifice pentru eliberarea femeii din autoturismul avariat, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite.

Aceasta a primit primul ajutor calificat de la echipajul SMURD și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. În momentul evaluării femeia era semi-conștientă, iar pe traseul către spital, o altă ambulanță SMURD, de nivel terapie intensivă mobilă, a preluat victima pentru a-i acorda asistență medicală de urgență până la sosirea la spital.

Comentarii Facebook