Vineri 22 Noiembrie

Accidentul de pe Moților, produs de o blondă beată cu BMW Z4. Polițiștii i-au pus cătușe, dar ea nu-și găsea CERCEII - VIDEO EXCLUSIV

 

BMW -ul Z4 care a lovit grav un taximetru pe strada Moților, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 1.00, era condus de o tânără aflată într-o avansată stare de ebrietate.

 

Conform unor imagini surprinse la câteva momente după accident, șoferița era ținută de doi polițiști pentru a nu cădea. Oamenii legii i-au pus cătușe, dar tânăra avea probleme că nu își găsea cerceii. ”Nu-și găsește cerceii”, a strigat cineva.

 

Între timp, un alt polițist anunța de la fața locului, prin stație, că fusese prins șoferul care a fugit de poliție din zona Diesel. Din nefericire, cursa acestuia s-a terminat pe strada Moților, unde a lovit un taximetrist, intrând pe contrasens. La volanul BMW -ului Z4 era o tânără de 29 de ani, care consumase alcool toată seara.

 

Aceasta avea probleme că și-a pierdut cerceii, dar câțiva metri mai încolo șoferul din taximetru era prins în mașina avariată. ”Nu te mișca până când nu vine ambulanța. Să îți pună ei un guler cervical, l-a sfătuit pe taximetrist un binevoitor.

 

Accident pe Moților! O șoferiță beată a fugit cu un BMW Z4 de Poliție și a lovit un TAXI - VIDEO și FOTO





Comentarii Facebook