Miercuri 25 Decembrie

Accidentul din Sânnicoară- Apahida, în care un bărbat și-a pierdut viața, FILMAT LIVE. Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional- VIDEO


Vă avertizăm că sunt imagini care vă pot afecta emoțional!

Accidentul care s-a produs în această seară pe raza comunei Apahida, în Sânnicoară, a fost surprins live. În imagini se vede cum mașina în care doi bărbați au rămas încarcerați, iar apoi unul dintre ei a decedat, este izbită cu putere de basculanta care circulă pe drumul european. 

Accidentul de circulație s-a produs în apropiere de Lidl Sânnicoară, în dreptul unei treceri la nivel cu calea ferată.

Un martor ocular a declarat pentru Știri de Cluj că autoturismul în care se aflau cele două victime, înmatriculat in Alba, tocmai trecuse calea ferată si voia să iasă in drumul principal. Se pare că în încercarea de a ieși în strada principală, conducătorul auto a ieșit prea mult cu botul mașinii, lucru care l-a nemulțumit pe șoferul unui Volkswagen, care venea dinspre Cluj-Napoca.

”A urmat o discuție in contradictoriu, un fel de șicanare, iar șoferul cu numere de Alba nu a mai fost deloc atent la traficul din dreapta” a declarat martorul ocular.  Neatenția l-a costat însă scump, fiind izbit în plin de o basculantă cu numere de Maramureș care circula dinspre Apahida spre Cluj-Napoca.




Comentarii Facebook