Vineri 22 Noiembrie

Acrobație incredibilă la Piatra Secuiului, Rimetea! Un acrobat a mers pe sârmă la sute de metri înălțime - VIDEO


Un acrobat profesionist a mers pe sârmă, la Rimetea, județul Alba, între două stânci, la zeci de metri înălțime. Evenimentul a avut loc luni dimineața, de 1 mai. Acrobatul avea coardă de siguranță, nefiind în pericol.

Acrobatul a întins o sârmă între două stânci pe Piatra Secuiului, la sute de metri altitudine, la fel ca acrobatul francez  Philippe Petit, care pe 7 august 1974 a pătruns în Turnurile Gemene din New York, a urcat pe acoperiș, a atins un cablu de oțel, după care a umblat pe sârmă între clădiri, la 417 metri înălțime.

Piatra Secuiului are o înălțime maximă de 1000 de metri, astfel că și acrobatul necunoscut, care a făcut spectaculoasa demonstrație, a stabilit un record de curaj. 

Turiștii aflați pe Piatra Secuiului au filmat reprezentația incredibilă.

vlcsnap-2023-05-01-10h50m59s711.png

vlcsnap-2023-05-01-10h50m35s122.png

vlcsnap-2023-05-01-10h50m44s906.png

vlcsnap-2023-05-01-10h50m22s716.png

Situată în nordul Depresiunii Trascăului (o depresiune de formă elipsoidală, alungită pe axa nord-sud, având o lungime de 11 km și o lățime maximă de 4 km), la o altitudine medie de 550 de metri, localitatea Rimetea este înconjurată de masive montane mai înalte cu 500 - 600 de metri și este străbătută de la nord la sud de râul Rimetea. Masivele calcaroase din jurul depresiunii sunt împadurite în partea vestică (Vf. Cornului - 1238 m, Ardașcheia - 1250 m, Dealul Băieșilor - 1010 m) și golașe în est, unde localitatea este dominată de Piatra Secuiului - 1128 m și de Tarșa - 999 m. Masivul Piatra Secuiului este un masiv calcaros, golaș și alungit, împărțit în două părți de o ”râpă” (ceea ce face ca, din mai până în septembrie, soarele să răsară de două ori pentru acei oameni care trăiesc în partea de nord a localității). Partea nordică a masivului, mai scundă, poartă și numele de „Colții Trascăului” și adăpostește ruinele unei fortărețe medievale. Relieful de tip carstic al masivului este caracterizat de o prezență intensivă a liniilor de fisurare și de existența a peste 15 peșteri de mici dimensiuni (doar trei dintre ele având peste 15 metri lungime) situate în partea superioară a abruptului. Potrivit unei legende locale, denumirea de "Piatra Secuiului" provine de la faptul că, în secolul al XIII-lea, secuii din sat s-au refugiat pe muntele din apropiere pentru a scăpa de asediul tătarilor.

Rimetea se află la 24 km de Aiud, la 7 km de Buru, la 25 km de Cheile Turzii și la 28 km de Turda. Localitatea este conectată la rețeaua de drumuri naționale prin drumul judetean DJ107M, care începe la nord din drumul național DN75 (la limita de sud a județului Cluj) și care debușează la sud în DN1 (E81) pe teritoriul municipiului Aiud. Drumul județean DJ107M traversează ambele localități ale comunei (Rimetea și Colțești), de-a lungul lui situându-se aproape toate obiectivele cu potențial turistic din zonă. În 2011, DJ107M este modernizat și în stare impecabilă pe teritoriul județului Alba (mai precis de la Rimetea până la Aiud); în schimb, practicarea lui este dificilă pe teritoriul județului Cluj (între Rimetea și Buru).

Imagini: Mihai

Comentarii Facebook