Vineri 22 Noiembrie

Acțiune de amploare a polițiștilor clujeni. Au verificat sute de persoane și autoturisme în câteva ore VIDEO



Polițiștii clujeni au efectuat, vineri, o serie de razii de aploare pe raza municipiilor Turda și Gherla, dar și în comunele arondate acestora.

Azi, 6 martie a.c., între orele 8:00-11:00, pe raza municipiului Turda şi a comunelor arondate, poliţiştii clujeni au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite”, anunță reprezentanții IPJ Cluj.

În cadrul acținuilor, oamenii legii au verificat activitatea a peste 40 de producători agricoli. Totodată, au fost legitimate circa 200 de persoane şi au fost oprite în trafic, pentru control, peste 130 de autovehicule. 8 persoane, bănuite de comiterea unor fapte ilicite, au fost conduse la sediul unităţii de poliţie.

Au fost aplicate 45 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de circa 20.000 de lei, dar s-au confiscat și mai multe bunuri deţinute, respectiv comercializate fără respectarea prevederilor legale (precum ţigări), în valoare de circa 4.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au făcut o serie de controale și la Gherla, între orele 7:00-12:00, pe raza de competenţă.

În cadrul acţiunii, au fost legitimate peste 140 de persoane şi au fost oprite, pentru control, 125 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice 34 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de circa 9.000 de lei. Acestea au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor.

Activităţile de prevenire şi combatere a ilegalităţilor continuă, pentru reducerea numărului de fapte antisociale prin prezenţa activă a poliţiştilor clujeni în mijlocul comunităţii clujene.

Comentarii Facebook