Actorul Bob Rădulescu despre aglomerația de livratori de la McDonalds: Comandați de la apropiați, de la vecini, de la prieteni. McDolands are destul!


Actorul clujean, Bogdan Bob Rădulescu, a comentat fotografia devenită virală cu zecile de livratori de mîncare adunați în fața restaurantului McDonalds.

Văd poza asta pe fb, e de aseară din Cluj și unii-s supărați rău că vine virusul cu mâncarea livrată pentru ca nu respectă băieții distanța.

Pe mine altceva mă doare rău.

În vremurile astea grele pentru toată lumea, McDonalds se descurcă, credeți-mă. Ei, KFC, Burger King, Taco Bell, cu tot respectul, sunt companii millionaire în toată lumea.

Dar știți cine trece prin iad acum? Bistro-ul de la colțul străzii, mica afacere de familie a unor cunoscuți, restaurantul unui prieten, restaurantul altor prieteni, barul unor vecini, terasa cu mâncare a unor părinți de la școala copilului, pizzeria unor tipi faini care dau mâncare gratuită copiilor din centre de plasament și așa mai departe.

Noi suferim în perioada asta, noi, vecinii, membrii comunității în care locuim.

Noi avem nevoie de ajutor.

Comandați de la apropiați, de la vecini, de la prieteni, de la țăranul din piața, de la micul fermier de lângă oraș, ajutați-l să nu între în colaps, vă rog.

Dacă tot trimiteți, responsabili, livratorii eroi după mâncare, cu fiecare comandă făcută asigurați-vă ca salvați o mică afacere de familie din vecini, nu mai băgați banii în buzunarele cocoșilor care se descurcă.

Vă rog! Faceți un bine, doar așa ne putem salva unii pe alții. Nu global, ci aici, local, în comunitatea în care trăim. Mulțumesc frumos”, a comentat actorul clujean.

Comentarii Facebook