Duminica 22 Decembrie

Administratorii de drumuri din Cluj, amendați de Poliție


Polițiștii au aplicat peste 70 de sancțiuni contravenționale administratorilor de drumuri din mai multe judeâe din țară, iar Clujul se află printre județele cu cele mai multe amenzi.

De la începutul anului și până în data de 22 ianuarie, polițiștii au aplicat 72 de sancțiuni contravenționale administratorilor de drumuri, în valoare de peste 200.000 de lei.

Cele mai multe dintre acestea (59) au fost date pentru neîndeplinirea obligației de întreținere a drumului public pe timp de iarnă. De asemenea, au mai fost sancționate și neluarea măsurilor de înlăturare a obstacolelor aflate pe partea carosabilă, precum și nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a drumului public”, informează IGPR.

Aceste măsuri au fost luate de polițiștii rutieri din Capitală, de cei de la Autostrăzi, precum și de polițiștii din județele Sălaj, Satu-Mare, Argeș, Bihor, Cluj, Maramureș, Alba, Arad, Gorj, Mehedinți, Mureș, Vaslui, Dâmbovița, Caraș-Severin, Călărași, Giurgiu și Vrancea.

Cele mai multe amenzi au fost aplicate în Bihor (15), Dâmbovița (10) și Cluj (8).

De asemenea, în cursul zilei de joi, pentru neîndeplinirea obligației de întreținere a drumului public pe timp de iarna, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 22.620 de lei (două sancțiuni în județul Călărași și câte una în București și în județele Buzău, Ialomița, Gorj și Harghita).

În conformitate cu prevederile legale, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancțiuni neîndeplinirea obligației de întreținere a drumului public pe timp de iarna, potrivit reglementarilor în vigoare.

Polițiștii vor continua acțiunile pentru diminuarea riscului rutier și vor lua, de fiecare dată, măsuri față de cei care nu respectă reglementările legale.

Pentru a conduce în siguranţă, în contextul avertizărilor meteorologice, Poliția Română vă recomandă:

Pe timp de ploaie sau ninsoare, utilizați luminile de întâlnire inclusiv ziua (pentru toate categoriile de drumuri), dar şi pe cele de ceaţă, în cazul apariţiei acestui fenomen!

Nu acționați brusc mecanismele de direcţie și de frânare ale autovehiculului, pentru evitarea acvaplanării sau a derapajelor necontrolate!

Echipați-vă autovehiculele cu anvelope de iarnă, atunci când circulați pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei!

Comentarii Facebook