Admisă la UBB Cluj la 16 ani, cu nota zece. Cine este tânăra genială


Ilinca Lianu, o adolescentă de doar 16 ani din Oradea, a fost admisă cu zece la Facultatea de Fizică a Universităţii ”Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. 

linca Lianu este elevă în clasa a XI-B la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" din Oradea (specializarea matematică-informatică bilingv) şi a participat la concursul de fizică "Augustin Maior" adresat elevilor de clasa a XI-a şi a XII-a din ţară, ştiind că premianţii au un loc garantat în facultate. 

Tânăra a avut de rezolvat la concurs două probleme şi un subiect de teorie. Rezultatul a fost de 100 de puncte, maxim posibil, iar Ilinca are un loc garantat ca studentă la UBB, la Facultatea de Fizică, scrie adevărul.ro.

Odată ajunsă studentă, voi hotărî specializarea pe care o voi îmbrăţişa după terminarea facultăţii”, a precizat adolescenta.

Ea va trebui să termine clada a XII-a și apoi va putea să vină la Facultatea de Cluj, dacă până atunci va avea aceeași opțiune.

Ilinca este pasionată și de dans sportiv. ”După 13 ani, este deja un mod de viaţă. Dansul întotdeauna mă bucură şi reuşeşte să completeze armonios, spun eu, latura activităţilor şcolare cu cea extraşcolară, artistică", spune tânăra care a obţinut până acum două titluri de campioană naţională, două titluri de vicecampioană, numersoase finale, clasări pe podium şi participări cu succes în competiţii naţionale.


Comentarii Facebook