Duminica 24 Noiembrie

Admitere Academia de Poliție 2024. Până când te poți înscrie și condițiile de recrutare a candidaților


Până la data de  28.07.2024, cei interesați de o carieră în jandarmerie, care îndeplinesc condițiile de recrutare, se pot înscrie pentru participarea la concursul de admitere la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, anul universitar 2024-2025, anunță Jandarmeria Cluj. 

Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj selecționează candidați, pentru:

- 10 locuri alocate Jandarmeriei Române la Facultatea de Poliție, pentru învăţământul cu frecvenţă – domeniul de licenţă „Drept”, programul de studii universitare de licenţă/specializare „Drept”, specialitatea „jandarmi”;

- 60 locuri alocate Jandarmeriei Române la Facultatea de Poliție pentru învăţământul cu frecvenţă – domeniul de licenţă „Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, programul de studii universitare de licenţă/specializarea „Ordine şi siguranţă publică”, specialitatea „jandarmi” (din care 2 locuri pentru romi, 2 locuri pentru maghiari şi 2 locuri pentru alte minorităţi).

Cererea de înscriere se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se va transmite, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail: admitere@jandarmeriaardeleana.ro. 

Activitățile pe care le vor desfășura candidații în vederea înscrierii la concursul de admitere organizat în anul 2024 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”:

1. Studierea ofertei educaționale pe site-ul unității și al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”;

2. Depunerea cererilor de înscriere, conform prevederilor din anunț, la adresa de e-mail admitere@jandarmeriaardeleana.ro;

3. Prezentarea la medicul de familie pentru obținerea unei adeverințe privind antecedentele medicale;

4. Dacă în urma efectuării examenelor medicale candidatul este declarat inapt, activitatea de recrutare încetează;

5. Întocmirea corectă și în volum complet a dosarului de recrutare;

6. Depunerea dosarului de recrutare la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj;

7. Evaluarea psihologică a candidaților se realizează de specialiști din cadrul unităților de recrutare, în conformitate cu dispoziţia directorului Centrului de Psihosociologie al MAI, potrivit planificării întocmite de către structurile cu atribuții de recrutare, candidații recrutați se vor informa asupra datei, locului și orei de examinare telefonic sau pe site-ul oficial al Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj (http://www.jandarmeriaardeleana.ro).

8. Susținerea probei eliminatorii de evaluare a performanței fizice, conform prevederilor din anunț, la sediul instituției de învățământ, conform planificării. Repartizarea și planificarea pentru susținerea probelor se realizează de către Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și sunt aduse la cunoștința candidaților, în timp util, prin postarea acestora pe site-ul oficial al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza.

9. Susținerea probei de verificare a cunoştinţelor, conform prevederilor din anunț, la sediul instituției de învățământ, conform planificării de către candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice. Repartizarea și planificarea pentru susținerea probelor se realizează de către Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și sunt aduse la cunoștința candidaților, în timp util, prin postarea acestora pe site-ul oficial al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

Condiţiile legale şi criteriile specifice de recrutare a candidaţilor

Pentru a participa la concursul de admitere, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiţii şi criterii specifice:

a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;

c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;

e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi iar în cazul candidaților la examenele de admitere în instituțiile de învățământ, să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;

f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat, pentru candidații la examenele de admitere în instituțiile de învățământ;

g) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;

h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;

i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;

j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;

k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;

l) să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniţi în anul participării la concurs de admitere;

m) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;

n) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia

candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;

o) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ.

Aptitudinea/inaptitudinea prevăzută la litera d) se constată de structurile de specialitate ale M.A.I., printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. În situaţia în care se constată inaptitudinea pentru oricare dintre situaţii, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv. Evaluarea psihologică se susţine înaintea examinării medicale.

Dovada îndeplinirii condiției prevăzute la litera f) se face cu diplomă sau cu adeverință care îndeplinește condițiile de valabilitate, din care să rezulte faptul că au susținut și promovat examenul de bacalaureat.

Comentarii Facebook