Admitere online la UBB Cluj 2021. Cum se fac înscrierile și câte locuri sunt
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) deschide, în aceste zile, platforma de admitere (https://admitere2021.ubbcluj.ro/) pentru absolvenții de liceu care doresc să-i devină studenți, dar și pentru absolvenții de facultate care doresc să se înscrie la un program de master.
Absolvenții de liceu vor avea la dispoziție, pentru admiterea în anul universitar 2021-2022, un număr de 146 de specializări în limba română, 68 de specializări în limba maghiară, 9 specializări în limba germană, 15 specializări în limba engleză și 14 în alte limbi.
La nivelul programelor de master, candidații vor putea alege una sau mai multe dintre cele 147 de programe în limba română, 42 de programe în limba maghiară, 37 de specializări în limba engleză, 5 specializări în limba germană și 4 specializări în limba franceză.
UBB va scoate la concurs, pentru anul universitar 2021-2022, un număr de 5.279 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu, 10.670 de locuri în regim cu taxă și 2.840 de locuri pentru învățământ la distanță și cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă. Din aceste locuri bugetate, 30 sunt locuri speciale alocate pentru candidaţii de etnie rromă, 188 sunt destinate absolvenţilor de licee situate în mediul rural, 15 se alocă pentru candidații proveniți din sistemul de protecție socială, în timp ce alte 128 de locuri au fost alocate românilor de pretutindeni.
La nivel master, UBB va scoate la concurs, pentru anul universitar 2021-2022, un număr de 3.879 de locuri la buget şi 6.332 de locuri la taxă. Un număr de 248 dintre locurile bugetate sunt alocate domeniilor prioritare, alte 10 locuri sunt destinate studenților rromi, 10 locuri pentru candidații proveniți din sistemul de protecție socială, iar 109 sunt destinate etnicilor români din afara granițelor țării. De asemenea, UBB va scoate la concurs 50 de locuri la masteratele didactice introduse în anul universitar 2020-2021.
Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 12 și 29 iulie 2021. Calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor și perioada de redistribuire a locurilor rămase disponibile pentru fiecare dintre cele 22 de facultăți ale UBB.
Probele de concurs, tematica şi bibliografia se găsesc afişate pe paginile oficiale ale fiecărei facultăţi, iar informațiile complete pot fi găsite accesând linkul https://admitere.ubbcluj.ro/ro.
0 Comentarii