Duminica 22 Decembrie

ADMITERE UBB Cluj! Bătaie pe locuri la Științe Economice: ”Vrem să fim bancheri!” sau ”M-a trimis tata!”

 

Cea mai mare concurență din acest an, de la UBB Cluj, se anunță a fi la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, tinerii fiind atrași de perspectiva de munci în birou, pe salarii mari.

 

La Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) s-au înscris deja 1541 pe 639 bugetate. Tinerii spun că această facultate le oferă posibilitatea de a lucra în bănci, instituții publice, dar și să își deschidă o afacere.

 

Este un loc foarte bun, dacă îți merge mintea. Este și o facultate grea, așa că cei care ies de aici sigur sunt din elită. Pot lucra la o bancă. Acesta este visul meu. Nu vreau să mucesc pe un salariu de 1.500 de lei, așa că vreau să ajung în sistemul bacar, unde am înțeles că se pot câștiga mii de euro”, ne-a spus Darius.

 

Anna vrea să termine Ştiinţe Economice și apoi să se lanseze în afaceri. ”Aș vrea să îmi fac o mică firmă de consultanță în afaceri. Ce voi învăța aici va merge la fix. Sigur se vor face bani din consultanță, pe viitor. Piața din România trebuie să se dezvolte”, a spus ea.

 

Sunt și tineri care au ales Ştiinţe Economice pentru că a zis ”tata”. ”Tata m-a trimis aici și a zis că după ce termin îi pot conduce firma. Deci am venit împins. Mi-e teamă pentru că am auzit că profesorii sunt duri și materiile grele”, ne-a spus un alt tânăr.

 

La UBB Cluj, înscrierile se termină în 20 iulie. Pe lângă FSEGA, concurență mai este la Facultatea de Matematica si Informatică – 998 de dosare depuse pentru cele 439 locuri existente, la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – 906 de dosare depuse pentru ocuparea celor 343 de locuri scoase la concurs, respectiv la facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – 844 de dosare depuse pentru cele 461 de locuri. 

 

Înscrierile la cele 21 de facultăţi ale Universităţii Babeş-Bolyai se desfăşoară în perioada 14-20 iulie 2014, urmând ca rezultatele finale ale procesului de admitere să fie afişate până în data de 31 iulie 2014.  

 

Universitatea Babeş-Bolyai scoate la concurs, pentru anul universitar 2014-2015, un număr de 4.840 de locuri bugetate, peste 9.000 de locuri în regim cu taxă și 2.500 de locuri pentru învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă. 

 

La nivel master sunt scoase la concurs 3.500 locuri la buget, peste 6.000 de locuri la taxă și aproximativ 1.000 de locuri pentru învățământ cu frecvență redusă.

Comentarii Facebook