Miercuri 18 Decembrie

Aeroporturile din Cluj și restul Transilvaniei își reiau activitatea. Ce anunță Ministerul Transporturilor


Ministerul Transporturilor a aprobat, zilele trecute, reluarea zborurilor de linie de pe aeroporturile din Cluj-Napoca, Oradea, Timișoara.

Zborurile interne au fost reluate, iar dacă anul trecut media zilnică a pasagerilor transportaţi pe toate aeroporturile din România se ridica la 63.000, luni, după ce am ridicat anumite restricţii, am transportat pe 20 de zboruri 1.797 de pasageri, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, conform Digi 24.

Cel mai afectat sector de transport persoane a fost sectorul de transport aerian, nu doar în România. Peste 95% din zboruri au fost anulate. Dacă anul trecut media zilnică a pasagerilor transportaţi pe toate aeroporturile din România era de 63.000, astăzi, după ce am ridicat anumite restricţii, am transportat pe 20 de zboruri 1.797 de pasageri, deci sub 2.000, în raport cu 63.000 cât era media zilnică anul trecut.

Am reluat zborurile interne. De altfel nu au fost suspendate prin efectul unei reglementări în ordonanţa militară. Ele s-au redus din lipsă de pasageri şi iată că am dat drumul la primele zboruri spre Iaşi, spre Cluj, spre Timişoara, spre Oradea. Am avut primele zboruri în stare de alertă, după ce în urmă cu aproape două luni toate cursele interne au fost suspendate”, a afirmat Bode.

Acesta a subliniat că în continuare sunt suspendate timp de 14 zile zborurile internaţionale către/dinspre ţările considerate a fi în zone roşii, însă sunt curse charter pentru muncitorii sezonieri, umanitare sau pentru urgenţe medicale.

Până în 1 iunie, când am introdus menţinerea măsurii suspendării, practic nu zburăm internaţional către aceste destinaţii. Se zboară şi în acest moment către Atena, către Stockholm, Oslo, destinaţii care nu sunt în zona roşie”, a mai spus ministrul.

Comentarii Facebook