Duminica 22 Decembrie

Aglomerație și haos la Cheile Turzii, în weekend, din cauza mașinilor: „Se poate merge și pe jos, importanților care sunteți!” - VIDEO


Cheile Turzii pare a fi locul perfect unde poți „fugi” de oraș și aglomerație, duminică însă situația a fost diferită. Sute de mașini au creat un ambuteiaj în zonă, nu se putea urca și nici coborî. 

Haosul și aglomerația din Cheile Turzii au avut un impact negativ asupra experienței vizitatorilor. În loc să se bucure de frumusețea și liniștea naturii, oamenii s-au simțit frustrați.

Oamenii însă zic că de vină sunt tot șoferii, care au preferat să meargă cu mașinile în loc să opteze pentru o bicicletă și ulterior să urce pe jos:

„Se poate merge și pe jos, cu trotinete sau biciclete. Importantilor care sunteți!”;

„Românul tot Român și cu asta am spus tot”;

„Mersul pe jos face piciorul frumos”;

„Am fost în urmă cu o săptămână, am urcat pe platou și am coborât la intrarea în Chei dinspre cabană!Prin Chei haos total, prin Petreștii de Jos este cea mai bună alegere!”;

„Organizare 0… Dacă tot este de interes turistic la nivel național. Ar trebui și organele competente să se organizeze un pic”;

„Priveliștea este foarte frumoasă. Păcat ca drumul de acces lasă de dorit”;

„Da cine v-o pus să mergeți cu mașina până la locație? Trebuia lăsată sus. Mersul pe jos e sănătos. Nu merg până mă blochez și după, sunt nervos că sunt blocat”.

CTP a introdus o linie de transport public Cluj-Napoca - Petrestii de Jos, localitate care se află în apropiere de Cheile Turzii

Amintim că, vara trecută, CTP a introdus o linie de transport public Cluj-Napoca - Petrestii de Jos, localitate care se află în apropiere de Cheile Turzii. 

Rezervația Naturală Cheile Turzii este mai accesibilă din municipiul Cluj-Napoca odată cu introducerea unei rute de transport metropolitană spre comuna Petreștii de Jos – linia M71. Ultima stație din Petrestii de Jos este situată la doar 10 minute de mers pe jos de intrarea în Cheile Turzii (dinspre amonte).

Stație de plecare din Cluj-Napoca: Posada (în zona Piața Cipariu), iar tariful este de 15 lei.

Orarul liniei M71

Luni-Vineri:

  • Plecari din Cluj-Napoca : 5:30, 14:30, 18:00
  • Plecari din Petreștii de Jos: 6:30, 16:00, 19:15

Sâmbătă si Duminică:

  • Plecari din Cluj-Napoca: 9:00, 17:00
  • Plecari din Petreștii de Jos: 10:00, 18:00

Sursa video: I Love You Cluj/Facebook

Comentarii Facebook