Duminica 22 Decembrie

Alcoolemie RECORD la volan, în plină zi! Un clujean a fost reținut de polițiști după ce a fost tras pe dreapta


Polițiștii clujeni au depistat, zilele trecute, un conducător auto care s-a urcat la volan deși se afla într-o stare avansată de ebrietate.

La data de 18 iulie a.c., în jurul orei 16.45, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au depistat un conducător auto în vârstă de 49 de ani, din comuna Sic, județul Cluj, în timp ce se deplasa cu un autoturism în localitatea menționată, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice”, informează IPJ Cluj.

Testarea cu aparatul etilotest a acestuia a relevat o concentrație de peste 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.

Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști, fiind efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.


Comentarii Facebook