Duminica 22 Decembrie

Aleile din Parcul Babeș sunt asfaltate. Copacii au fost tăiați pentru proiectul de reabilitare din bani europeni - FOTO

 

UBB Cluj reabilitează Parcul Babeș, dar ecologiștii acuză că s-au făcut erori grave în acest proiect finanțat din fonduri europene. 

 

Parcul Iuliu Hațieganu (Parcul Babeș) merită pus pe agenda publică pentru că este cel mai mare parc al orașului. Dincolo de intențiile bune ale UBB, s-au realizat greșeli atât în partea de concepție a reabilitării (de ex, înlocuirea aleilor unui parc sportiv cu dale de piatră, borduri și asfalt), cât și în partea de execuție (copaci sănătoși tăiați, nu doar nesănătoși și rădăcini de copaci secționate pentru instalarea conductelor), consideră cei de la Grupul civic informal SOS.

 

Erorile puteau fi evitate sau diminuate dacă planul de reabilitare al unui bun public era pus în dezbatere publică, așa cum se întâmplă în democrațiile consolidate. Totuși, cea mai importantă miză este deschiderea parcului spre Someș, Canalul Morii, către cele două cartiere mari din apropiere: Mănăștur și Grigorescu”, aprecizată Adi Dohotaru, unul dintre cei care a inițiat petiția SOS Parcul Babeș, semnată până acum de 1000 de clujeni. 

 

Redăm câteva dintre opiniile celor care au semnat petiția:

 

”Nu imi vine sa cred ca deranjeaza atat de tare spatiul verde, copacii si oxigenul pur !!! Am copilarit in acest parc, aici am invatat pt prima data sa lovesc in minge,aici am facut studiile superioare si tot aici ma duc si in ziua de astazi la miscare sau recreere ! mi-se rupe inima cand vad cum se raresc copacii, cum dispare tot mai mult spatiul verde, cum asfaltul si betonul ia tot mai multa amploare in acest parc splendid! nici nu va dati seama( aici ma refer la autoritati care permit asemenea lucruri) ce inseamna acest parc, multe orase suspina dupa asa ceva iar dumneavoastra urmariti in continuoare interesul dumneavoastra si a altor cativa cetateni care au de castigat de pe urma acestor manevre de distrugere a parcului! imi este jena ca avem asemenea conducatori al acestui oras care permit asa ceva!!!RUSINE AUTORITATILOR!RUSINE ACELORA CARE PARTICIPA LA DISTRUGEREA ACESTUI PARC !!!”.

 

„Avem nevoie de natura ca de aer. Incetati sa betonati tot ce e verde in orasul acesta.”

 

„Sunt din Iasi, dar am semnat petitia pentru ca sunt sigura ca in fiecare oras exista persoane atasate de un anumit loc, iar cand cei de la putere vor sa-l distruga/ "remodeleze" , fiecare din noi ar incerca sa opreasca acest lucru. Sper sa fie luata in seama fiecare semnatura. Bafta si sper sa reusiti sa salvati parcul.” 

 

„Pana au inceput lucrarile mergeam cu copilul in parcul Babes. Se pare ca va trebui sa schimb locul de promenada. Edilii clujeni sa mearga in parcuri in Germania si unde sunt drumuri de pamant si in Anglia si sa vada ca oamenii stau se sta pe iarba (ca de aia este parc public). Nimeni nu toarna betoane si nu taie copacii fara noima. La noi au aranjat deja parcul central, deci se poate...”

 

Proiectul de reabilitare este finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013, Axa prioritară 3 – „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4 – „Reabilitarea / modernizarea / dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaționale preuniversitare, universitare și a infrastructurii pentru formare profesională continuă”.

 

Valoarea totală a proiectului este de  31.712.688 Ron din care contribuția Uniunii Europene de 21.289.445 Ron, a Guvernului României de 3.256.032 Ron și contribuția Beneficiarului de 7.167.210 Ron.

 

Proiectul cuprinde următoarele obiective de construcții:

- Extinderea spațiilor de învățământ prin supraetajarea clădirii Facultății de Educație Fizică și Sport, rezultând 390 de locuri de curs nou create;

- Reabilitarea rețelelor de apă, canalizare și hidranți din incinta parcului ,,Iuliu Hațieganu”;

- Reabilitarea și modernizarea a cinci terenuri de sport cu suprafață sintetică, nocturnă și tribune, un teren de fotbal cu gazon sintetic în mărime omologabilă cu tribună, nocturnă și tabelă de marcaj;

- Reabilitarea căilor de acces, alei și rigole în parcul ,,Iuliu Hațieganu”;

- Refacerea sistemului de iluminat exterior și a infrastructurii electrice subterane.

 

Încă din etapa de scriere a proiectului, o importanță majoră a fost acordată păstrării planului inițial propus de profesorul Iuliu Hațieganu, lucrările de reabilitare fiind proiectate și implementate respectându-se  statutul de monument de arhitectură interbelică al parcului sportiv. 

 

În vederea păstrării spațiului dendrologic din cadrul parcului sportiv ,,Iuliu Hațieganu”, Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) a contractat un studiu dendrologic în luna iulie 2012, în urma căruia s-au identificat  și cartografiat 2060 arbori de foioase și conifere. Rezultatul acestui demers a fost elaborarea unei hărți a vegetației parcului, cu evidența și localizarea prin GPS a fiecărui exemplar. 

 

Eventualele modificări ale spațiului dendrologic ce coincid cu perioada de implementare a proiectului sunt gestionate de o comisie formată în scopul evaluării stării de sănătate a arborilor de pe domeniul Universității Babeș-Bolyai (UBB). Din cadrul acesteia fac parte specialiști dendrologi din cadrul Grădinii Botanice și din cadrul UBB. 

 

În urma evaluărilor, comisia întocmește un plan anual de îndepărtare a arborilor bolnavi și îmbătrâniți, responsabil pentru acestă activitate fiind Serviciul Spații Verzi și Baze Sportive din cadrul UBB. Studiului dendrologic contractat de UBB recomandă înlocuirea treptată a unui număr de 70 de arbori bolnavi cu puieți din aceeași specie pentru păstrarea hărții dendrologice a parcului sportiv. 

 

 

Lucrările de reabilitare sunt planificate să fie finalizate până la sfârșitul lunii septembrie 2014.

Comentarii Facebook