Duminica 22 Decembrie

Alertă de pestă porcină la granița cu România. Ce măsuri s-au instaurat



Ucraina a notificat Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE), în data de 12 mai, despre apariţia unui focar de pestă porcină africană la porcii domestici, în Hyrchychna, Dunayevetskiy, Khmel'nitskiy, o zonă foarte apropiată de nordul României şi al Republicii Moldova.

În acest context, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a decis să ia măsuri, informând autoritățile privind aceste probleme

ANSVSA a informat despre această situaţie factorii de decizie de la nivel guvernamental, Instituţiile prefecturale ale judeţelor aflate la graniţele de N-E ale României, în vederea convocării centrelor locale de combatere a bolilor şi a analizei resurselor materiale şi de personal, necesare unei eventuale intervenţii.

De asemenea, Autoritatea a informat asociaţiile din industria porcului despre evenimentul epidemiologic de la graniţele României şi despre necesitatea intensificării măsurilor de biosecuritate în exploataţiile profesionale de suine”, se arată într-un comunicat al ANSVSA.

Totodată, au fost transmise indicații către DSVSA judeţene aflate la graniţele de N-E ale României despre măsura închiderii târgurilor, expoziţiilor şi aglomerările de animale pentru specia suine, pe perioadă nelimitată şi a dispus intensificarea verificărilor la Punctele de Inspecţie la Frontieră şi a controalelor bagajelor călătorilor.

Toate structurile teritoriale au fost notificate despre activităţile pe care trebuie să le desfăşoare în perioada următoare, în vederea aplicării măsurilor de profilaxie nespecifică.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecţie la venirea în contact cu animalele sănătoase.

Pentru a proteja porcii din exploataţiile de această boală, ANSVSA recomandă respectarea următoarelor:

a.nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii, cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică;

b.creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu alţi proprietari de porci domestici;

c.nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare provenite de la carnea de porc gătită în familie;

d.dacă există vânători în familie, care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;

e.nu scoateţi scroafele sau vierii din exploataţie în scopul montei cu animale din altă exploataţie;

f.nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;

g.nu folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar de liberă practică concesionar sau DSVSA judeţeană.

Comentarii Facebook