Duminica 22 Decembrie

Alertă la Gherla, după ce un copil a fost văzut pe stradă cu o ”bombă” în mână VIDEO



Forțele de ordine au fost în alertă, luni după amiază, după ce un apel a sesizat faptul că un copil a descoperit un proiectil neexplodat pe stradă.

Un bărbat care se afla luni după-amiază în jurul orei 15 pe strada Liviu Rebreanu, în apropiere de bariera de la calea ferată, a observat un copil care se juca cu un proiectil ruginit. Omul a strigat către băiat să-l pună urgent jos şi să se îndepărteze, scrie gherlainfo.ro.

Bărbatul a sunat apoi la 112, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliţie şi pirotehnişti de la Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă “Avram Iancu” din Cluj-Napoca. Aceştia au constatat că este vorba despre un proiectil de artilerie de calibru 76 mm, provenind din al doilea război mondial.

Copilul cu a povestit că a găsit proiectilul pe marginea caii ferate, într-un morman de pământ scos de utilajele care lucrează în zonă.

Zilele trecute un alt proiectil neexplodat din al doilea război mondial a fost scos la suprafață de utilajele care efectuează lucrări în zona gării din Gherla.


Comentarii Facebook