Duminica 22 Decembrie

ALERTĂ privind o nouă tentativă de fraudă. Escrocii fac apel la strângerea de fonduri pentru refugiații din Ucraina - FOTO


Directoratul Național de Securitate Cibernetică a emis astăzi o nouă alertă cu privire la o tentativă de fraudă cu donații false pentru Ucraina, propagată prin e-mail. Textul mesajului face apel la strângerea de fonduri pentru refugiații care fug din calea războiului.

Potrivit unui comunicat transmis de DNSC, Directoratul a fost notificat despre apariția unei campanii de tip fraudă distribuită prin e-mail care este lansată de la adresa ukrarelief[@]unations[.]com. Domeniul unations.com apare în acest moment ca fiind de vânzare.

Textul mesajului face apel la strângerea de fonduri pentru refugiații care fug din calea războiului din Ucraina prin Ukraine Crisis Relief Fund, iar metoda propusă de transmitere a banilor este un portofel de Bitcoin.

Desigur, informațiile prezentate sunt false, dacă facem o minimă documentare. Există o inițiativă online de strângere de fonduri cu această titulatură pe platforma GlobalGiving, dar nu are ca metodă de plată criptomoneda și nici nu specifică drept dată de contact domeniul utilizat în transmiterea unor astfel de e-mail-uri. E-mail-ul este semnat de un anume Amin Awad, care în realitate este chiar Secretar General Adjunct al Organizației Națiunilor Unite (ONU) și a fost numit pe 25 februarie în funcția de coordonator al crizelor pentru Ucraina, dar fără nicio legătură cu inițiativa Ukraine Crisis Relief Fund. Infractorii cibernetici simulează așadar inițiative de strângere de fonduri cu reputație și impersonează indivizi aflați în funcții importante la nivel internațional, pentru a oferi o doză de încredere informației prezentate potențialelor victime”, notează DNSC.

foto.jpeg

Specialiștii precizează că asemeni altor campanii care aveau ca scop principal fraudarea utilizatorilor, textul e-mail-ului în limba engleză este unul imprecis, cu greșeli gramaticale. Mai mult, soluțiile de securitate integrate în serviciile de e-mail identifică deja acest mesaj ca fiind unul cu potențial fraudulos.

DNSC le recomandă utilizatorilor să verifice mereu sursa mesajelor primite, înainte de a accesa linkuri sau fișiere atașate, să fie vigilenți cu privire la mesajele prin care se face apel la donații pentru cauza Ucrainei și să evite furnizarea de date sau să trimită bani, fără o documentare serioasă referitoare la legitimitatea inițiativei.

Comentarii Facebook