Duminica 22 Decembrie

Alexandru Arşinel acuză la televizor că MEDIATIZAREA îi face rău: Au vrut să mă omoare - VIDEO

 

Actorul Alexandru Arșinel susține că este stresat din cauza mediatizării excesive a cazului său. ”Au vrut să mă omoare şi nu mi-au permis să mă fac bine!”, a spus actorul.

 

Au vrut să mă omoare. Nu mi-au permis să mă fac bine. Au atentat la viaţa mea. Au atentat la viaţa mea! Ieşisem cu nişte analize foarte bune, m-au trimis acasă şi după ce am refăcut analizele la Davila m-a chemat de urgenţă să mă întorc la Cluj că au luat-o razna. Acest ONG-ist lansa ideea că cei din generaţia a treia ar trebui puşi la zid, ar trebui să nu mai aibă nicio şansă.

 

Dar toţi ne naştem cu dreptul la viaţă. Oribil! Să-i fie ruşine şi lui şi părinţilor care l-au făcut (n.red actorul se referă la realizatorul tv Radu Baciu). Mi-au blestemat copiii să moară! E posibil aşa ceva? Au atentat la viaţa mea. Au vrut să mă omoare! Ca să aibă subiect de presă, să-şi dezvolte veninul pe hârtie”, a declarat Alexandru Arşinel, la Antena 1.

 

Acuzațiile îi vizează pe Emanuel Ungureanu, președintele Asociației pentru Solidaritate și Empatie ”Claudia Safta”, care a declarat după transplant că, dacă Arșinel nu era o vedetă, nu ar fi primit acel rinichi în fața altora persoane care erau pe lista de așteptare.

 

Citește AICI scrisoarea lui Emanuel Ungureanu.

Comentarii Facebook