Duminica 22 Decembrie

Alexandru Bartuș, deținutul EVADAT de la Cluj, este FOARTE periculos! În Franța a omorât un om

 

Alexandru Cristian Bartuș, clujeanul de 32 de ani care a evadat din arestul IPJ Cluj, a fost condamnat în Franța, în 2004 pentru un jaf urmat de moartea victimei.

 

În după-amiaza zilei de sâmbătă, 17 ianuarie, Bartuș împreună cu alți trei deținuți a evadat din arestul IPJ Cluj. 

 

Alexandru Cristian Bartus este considerat periculos și foarte abil în a se ascunde. În 2004 a rănit mortal un locuitor din Rennes-sur-Loue în timpul unui jaf și a fost condamnat la zece ani de închisoare. Complicii lui au primit pedepse de câte trei ani de închisoare, anunța france3.fr.

 

Juraţii nu au urmat în totalitate cererile Avocatului general, care a solicitat 15 ani de închisoare pentru Bartus, respectiv cinci şi doi ani pentru complicii săi.

 

În 2004, cei trei români au devalizat mai multe case izolate. Ei cereau apă proprietarilor, de cele mai multe ori persoane în vârstă, profitând în acest fel să fure din locuinţă în timp ce proprietarii nu erau atenți.

 

În luna septembrie, la Rennes sur Loue, Julien Laferrière, de 84 de ani, i-a surprins pe hoți și a fost lovit de Alexandru Bartuș. Victima a fost găsită de soţia sa cu capul plin de sânge și a murit din cauza rănilor. Cei trei români au fost identificați în închisori din Elveţia şi Spania.

 

În timpul procesului, Alexandru Cristian Bartus care admitea că i-a aplicat bătrânului o lovitură mortală, a declarat că el era "hoţ dar nu criminal".

 

Complicii săi au negat până la final că ar fi ştiut ceva despre intenţiile de jaf ale prietenului şi fratelui lor.

 

Juraţii i-au condamnat la închisoare pentru complicitate, iar pe Bartuș la 10 ani pentru omor.

 

Patru deținuți au evadat de la arestul IPJ Cluj. Poliția a pornit pe urmele lor UPDATE FOTO

Comentarii Facebook