ALO!!! Milionarul Ghișe ridică un hotel în centrul Clujului, peste vestigii istorice importante - FOTO

 

Clujenii de pe strada Avram Iancu îi cer lui Emil Boc să ia măsuri împotriva milionarului Dumitru Ghișe și să oprească lucrările de construcție a unui hotel direct peste vestigiile istorice ale Clujului. 

 

Stimate d-le Primar al municipiului Cluj-Napoca,

 

Stimate autoritati, stimati jurnalisti,

 

V-am scris mai demult de problemele legate de constructia hotelului 2D-P-2E-2 Etaje restrase, care are 88 de camere, 4 Sali de conferinte, parcare subterana si este construit la 1 metru de zidul de fortificatie al Clujului intr-o zona protejata care a fost pe vremuri Gradina Prefecturii Cluj-Napoca, acolo unde s-au facut defrisari ”la ras” a unor arbori seculari.

 

Proiectul nu a primit avizul departamentului monumente istorice a Primariei Cluj-Napoca astfel ca acesta a fost cerut direct Ministerului Culturii care se pare ca nu a tinut cont de autoritatile locale si a avizat proiectul. 

 

In prezent proprietarii imobilului istoric (Palatul Bethlen) din str. M.Kogalniceanu nr. 8 au contestat Autorizatia de Construire in instanta, iar acest dosar 5799/177/2017 se afla pe rolul Curtii de Apel Cluj Napoca. 

 

Cu toate acestea proprietarii terenului din str. A. Iancu nr. 21-27 au inceput lucrarile de fundare a constructiei.

 

Zilele trecute in cadrul lucrarilor de sapatura a fundatiei s-au descoperit niste ziduri fortificate. Am incercat sa fotografiem aceste ziduri dar am fost alungati de catre paznicii santierului asa ca am reusit sa preluam doar cateva imagini. Ieri, Joi 18 Iulie 2018 niste jurnalisti au incercat sa filmeze imagini cu acele fortificatii si nu au fost lasati de catre paznici. Nu intelegem de ce, o persoana, oricare ar fi ea, publica sau privata nu poate sa faca fotografii pe un santier intr-o zona centrala si protejata a orasului. Se ascunde ceva acolo? 

 

Un proprietar al unui apartament din imobilul din str. M. Kogalniceanu nr. 8 este arheolog cu vechime  in cadrul Muzeului de Istorie Cluj si sustine ca e aproape sigur ca ceea ce se vede si a fost decopertat acolo este un tunel din cadrul sistemului de fortificatie a vechii cetati prin care se transporta armamentul si soldatii puteau sa ajunga de la un loc la altul al zidului de aparare, acest tunel fiind paralel cu zidul cetatii. Acest lucru ar insemna ca ceea ce s-a descoperit acum este un monument istoric de grad A.

 

Stimate d-le Primar, noi, proprietarii din str. M. Kogalniceanu nr.8 Cluj-Napoca, va cerem sa faceti macar in ultimul ceas, demersurile necesare de suspendare a acestei autorizatii 1218/2015 si sa faceti verificari cu privire la lucrurile pe care vi le-am sesizat.

 

De asemenea, invederam faptul ca suntem in situatia de a face o plangere penala impotriva Primariei Cluj-Napoca si a Consiliului Local, deoarece s-a emis o Autorizatie de Construire pentru edificarea unei constructii pe un teren, adica str. A. Iancu nr. 21-27, unde exista un gard de imprejmuire cumparat de proprietarii imobilului situat pe str. M.Kogalniceanu nr. 8 de la societatea Construct Ardealul in anul 1996. Acest gard a fost demolat in urma cu aproximativ 1 luna fara ca noi proprietarii acelui gard sa fim instiintati in vreun fel. 

 

Va atasam fotografii care atesta cele mentionate mai sus si unul din contractele de vanzare-cumparare a gardului demolat care se situa la strada A. Iancu”, se arată în scrisoarea locatarilor.

 

Beneficiarul proiectului de construire a hotelului este Dumitru Rodean, socrul omului de afaceri din Sibiu, Dumitru Ghişe, care este patronul hotelului Golden Tulip Ana Dome din Cluj-Napoca.

Comentarii Facebook