Duminica 22 Decembrie

ALOPEDI a ajutat în 2019 peste 11.500 de copii. Jumătate sunt din afara Clujului


Serviciul gratuit de callcenter ALOPEDI – 0364-917 dedicat sfaturilor medicale pediatrice, proiect gestionat de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, a ajutat în mod direct, în anul 2019, nu mai puțin de 11.561 de copii, în creștere față de anii anteriori.

În cazul a 65,15% dintre apeluri, medicii ALOPEDI au acordat sfaturi care au permis îngrijirea la domiciliu a copilului bolnav. S-a evitat, în acest fel, deplasarea la serviciile de urgență și camerele de gardă, de obicei supraaglomerate, a nu mai puțin de 7.533 de copii. În același timp, 2.621 de copii au fost îndrumați spre medicul de familie pentru consult în următoarele 24 de ore, în timp ce doar 1.407 mici pacienți au fost îndrumați spre camerele de gardă sau serviciile de urgență. În ceea ce privește numărul de cazuri în care a fost nevoie de intervenția serviciului de ambulanță, au existat doar șapte astfel de situații, aspect justificat inclusiv de faptul că serviciul este dedicat situațiilor în care viața copiilor nu este în pericol.

În ceea ce privește numărul apelurilor provenite din alte județe, acesta este, de asemenea, în creștere, jumătate dintre apeluri provenind din afara județului Cluj. Cele mai multe apeluri extrajudețene au fost preluate din București - 15%, urmat de Brașov, Constanța și Prahova.

Comentarii Facebook