Duminica 22 Decembrie

ALOPEDI, serviciul de telemedicină gestionat de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj, a ajutat peste 6.800 de copii, în primele 6 luni din 2024



În primele 6 luni ale anului 2024, au apelat la serviciul de telemedicină ALOPEDI, peste 6.800 de părinți. Serviciul ALOPEDI  0364-917 este gestionat de reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii și este destinat obținerii sfaturilor medicale pediatrice prin telemedicină.

Majoritatea apelurilor, mai exact 70,9% dintre acestea, s-au finalizat cu recomandări ce au permis îngrijirea copiilor la domiciliu, iar părinților li s-au explicat care sunt semnele la apariția cărora trebuie să se adreseze medicului.

Pentru 3 copii, din totalul de 6.868 de apeluri, a fost necesară solicitarea intervenției Serviciului de Ambulanță.

În primele șase luni ale anului 2024, problemele digestive (34,12%) au fost mult mai frecvente decât cele respiratorii (13,50%),  numărul apelurilor pentru probleme digestive crescând cu 50% în luna iunie față de luna mai.

Specialiștii le recomandă părinților să țină cont de măsurile de prevenire a infecțiilor digestive: să fie atenți la igiena mâinilor, să spele alimentele consumate de copii înainte de a le oferi acestora, să nu ducă în colectivitate copiii cu infecții digestive, iar folosirea piscinelor și a bazinelor se poate face după două săptămâni de la terminarea infecției digestive.


Comentarii Facebook