Am depășit pragul de 5.000 de cazuri noi de coronavirus pe zi


Conform Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 23 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 201.032 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 

De asemenea, 144.429 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 6.245 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.028 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 876 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.427. Dintre acestea, 782 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.002.800 de  teste. Dintre acestea, 35.351 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.018 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.333 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 5.887 de  teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 23 octombrie.

Pe teritoriul României, 24.199 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.725 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.658 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane.

Comentarii Facebook