Amenzi de aproape 33.000 lei într-o singură zi la Cluj, pentru nerespectarea măsurilor împotriva COVID-19


Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului  Județean de Jandarmi Cluj și ai Grupării de Jandarmi Mobile ”Ștefan Cicio Pop”, precum și de polițiști locali, au desfășurat o nouă serie de acțiuni pe raza întregului județ, cu scopul de a preveni răspândirea virusului Covid-19.

Astfel, la data de 25 noiembrie a.c., forţele implicate au legitimat aproximativ 3.100 de persoane şi au verificat 982 de mijloace de transport persoane. 

Totodată, au fost controlaţi 79 de operatori economici. 

Ca urmare a abaterilor aduse Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, alături de noile măsuri instituite ca urmare a modificărilor aduse prin HG 935/2020, au fost aplicate 160 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 32.600 de lei. 

Comentarii Facebook