Amenzi de peste 1,5 milioane de lei într-o singură zi pentru cei care nu resoectă măsurile împotriva COVID-19


Polițiștii din toată țara au aplicat, în cursul zilei de duminică, aproape 7.900 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor împotriva COVID-19.

Astfel, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 7.844 de sancţiuni contravenţionale.

Valoarea totală a amenzilor este de 1.511.400 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 11 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Comentarii Facebook