Duminica 22 Decembrie

Amenzi de peste 10.000 lei la Dej, într-o singură zi



Polițiștii clujenia u efectuat o serie de controale, vineri, pe raza municipiului Dej și a comunelor arondate, pentru a preveni şi combate faptele antisociale.

Ieri, 3 aprilie a.c., pe raza municipiului Dej și a comunelor arondate, poliţiştii au acţionat pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, combaterea evaziunii fiscale, a comerţului ilicit, precum şi a contrabandei cu produse accizabile”, informează reprezentanții IPJ Cluj.

Totodată, s-au organizat controale în trafic, pentru prevenirea și combaterea faptelor de indisciplină a conducătorilor auto și a pietonilor, precum și pentru fluidizarea circulației în zona instituțiilor de învățământ.

Oamenii legii au aplicat, pentru neregulile constatate, 58 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 10.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, a O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi a Legii 61/1991 privind tulburarea ordinii și liniștii publice.

Comentarii Facebook