Duminica 22 Decembrie

Amenzi de peste 250.000 într-o singură zi pentru nerespectarea măsurilor impuse de starea de alertă


Polițiștii din toată țara au aplicat, în cursul zilei de luni, peste 1.300 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor impuse de starea de alertă.

Astfel, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 1.303 sancţiuni contravenţionale.

Valoarea totală a amenzilor a fost de 254.200 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.


Comentarii Facebook