Duminica 22 Decembrie

Anca Buzoianu, rectorul UMF Cluj-Napoca, realeasă în funcția de Vice-Președinte în cadrul CIDMEF, la Universitatea Sorbona din Paris


Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Prof. Dr. Anca Buzoianu, a fost realeasă în funcția de Vice-Președinte pentru Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Liban în cadrul Consiliului de administrație al Conferinței Internaționale a Decanilor și Facultăților de Medicină de Expresie Franceză (CIDMEF).

Realegerea a avut loc în cadrul Adunării Generale CIDMEF, desfășurată săptămâna trecută la Universitatea Sorbona din Paris.

Cu această ocazie, rectorul UMF Cluj-Napoca a prezentat și proiectele universității legate de responsabilitatea socială și a evidențiat recenta acreditare obținută de UMF „Iuliu Hațieganu” din partea World Federation for Medical Education.

Săptămâna aceasta am avut privilegiul de a reprezenta Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca la Adunarea Generală a Conferinței Internaționale a Decanilor și Facultăților de Medicină de Expresie Franceză (CIDMEF), desfășurată la Universitatea Sorbonne din Paris. 

În urma alegerilor desfășurate în cadrul Adunării generale, am fost realeasă ca Vice-Președinte pentru Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Liban, membru al noului Consiliu de administrație CIDMEF. Este o poziție onorantă pentru francofonia din țara noastră, CIDMEF reunind 152 de facultăți de medicină francofone, din întreaga lume.

Am avut ocazia să împărtășesc colegilor decani francofoni proiectele noastre legate de responsabilitatea socială și să prezint acreditarea obținută de UMF „Iuliu Hațieganu” din partea World Federation for Medical Education. Este un pas important, nu doar pentru universitatea noastră, ci și pentru întreaga regiune.

Pentru Școala medicală clujeană, francofonia a reprezentat dintotdeauna un aspect foarte important, de la înființarea acesteia, când am fost ajutați de profesori din Franța, cu atât mai mult acum, când avem peste 1500 de studenți francezi și francofoni. Împreună, putem contribui la o educație medicală de excelență și la promovarea francofoniei medicale în întreaga lume.

Mulțumesc tuturor celor care sprijină acest parcurs și contribuie la prestigiul universității noastre pe plan internațional!”, a transmis rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Prof. Dr. Anca Buzoianu.


Comentarii Facebook