Miercuri 18 Decembrie

Angajatii de la Realitatea TV Cluj, trimisi in somaj tehnic. Statia a fost inchisa pentru neplata chiriei


Angajatii de la Realitatea TV Cluj au fost trimisi in somaj tehnic, dupa ce statia a fost inchisa la sfarsitul lunii august pentru neplata chiriei si pentru datorii de mii de euro la utilitati.

Jurnalistii care au mai ramas la statia locala a Realitatii TV au fost contactati de producatorul general Ovidiu Pop Fanea si chemati sa semneze documentele prin care sunt trimisi in somaj tehnic pentru 3 luni, deoarece televiziunea de stiri nu mai dispune de un spatiu in care sa functioneze.

Angajatii vor primi in acest interval 75% din salariul din cartea de munca, adica intre 500 si 600 de lei. Drepturile de autor de la statia Realitatea TV Cluj nu au mai fost platite din luna februarie, iar datoriile acumulate catre angajati se ridica la zeci de mii de lei.

 

Actele pentru intocmirea somajului tehnic au fost semnate de toti angajatii care au mai ramas in statie, urmand ca din decembrie sa afle daca lucrul va fi reluat. Intre cei care au semnat se numara Raul Chis, realizatorul emisiunii "Realitatea Zilei", prezentatoarele Anda Cordos si Claudia Chira, dar si producatorul general Ovidiu Pop Fanea.

Realitatea TV Cluj a fost inchisa in 29 august, cand proprietarul cladirii, Iacob Aldea, i-a prins pe reprezentantul Realitatea TV Bucuresti, Sergiu Constantinescu, si pe producatorul general, Pop Fanea, in timp ce demontau aparatura din regie si intentionau sa plece cu ea, fara a plati chiria restanta de aproape un an.

 

Suma datorata in contul chiriei pentru cladirea de pe Gaspar Heltai se ridica 25.000 de euro. In plus, Realitatea TV Cluj mai datoreaza inca 3 mii de euro la utilitati: gaz, apa si electricitate.

Comentarii Facebook