Angajații Radio România Cluj au declanșat o grevă de avertisment! Se plâng de discrepanţele salariale uriașe din instituție


Angajații de la ambele secții ale Radio România Cluj au declanșat o grevă de avertisment, fiind nemulțumiți de salarii. 

Aceștia fac apel la conducerea Societății Române de Radiodifuziune cerând renegocierea unui contract colectiv de muncă. Aceștia susțin că diferențele salariale între șefi și angajați sunt uriașe.

,,Guvernul a alocat banii, așa cum premierul Marcel Ciolacu a promis la Cluj, pentru a egaliza salariile între angajații Radiodifuziunii Române și cei din cadrul Televiziunii Române, care au remunerații mult mai mari, dar și pentru a combate diferențele salariale din cadrul Radiodifuziunii Române, unde existe diferențe foarte mari între angajați și șefi. În data de 3 octombrie, conducerea SRR trebuie să prezinte contractul colectiv de muncă și să îl negocieze și agreeze cu sindicatele. În caz contract, acțiunile de protest vor continua”, au transmis angajații din Cluj.

Aproximativ 30 de angajați ai instituției din Cluj au intrat în grevă, ieșind în fața sediului cu panouri și tricouri. La protest au participat și angajați de la secția română dar și de la secția maghiară, informează actualdecluj.ro.

Potrivit sindicaliștilor astfel de greve se pot derula pe tot parcursul lunii, dacă părțile nu ajung la o înțelegere. Totul ar putea culmina cu o grevă generală în data de 1 noiembrie 2024. 

Foto: Ioana Soreanu

Comentarii Facebook