Miercuri 18 Decembrie

ANI il verifica pe Remus Lapusan, dupa scandalul Aspazia - Apostu - RATUC VIDEO


Agentia Nationala de Integritate (ANI) il verifica pe presedintele PSD Cluj, Remus Lapusan, directorul firmei de asigurare UNIQA, care a asigurat parcul auto al RATUC.

Lapusan ar putea fi acuzat de conflict de interese, deoarece ocupa si functia de consilier local si a votat bugetul Regiei Autonome a Domeniului Public (RATC) Cluj, institutie aflata in subordinea Consiliului Local Cluj-Napoca.

ANI a solicitat de la Directia de Taxe si Impozite din cadrul Primariei Cluj-Napoca o lista cu toate proprietatile imobile pe care le detine Remus Lapusan, semn ca este verificata averea politicianului. Conform declaratiei de avere, Remus Lapusan detine un apartament si o casa in constructie in Cluj-Napoca.

Presedintele PSD Cluj a declarat ca nu sti nimic despre controlul demarat de Agentie.

In dosarul 60/P/2011, primarul Sorin Apostu este acuzat intre altele de procurorii DNA Cluj de luare de mita. Mai precis, procurorii sustin ca Aspazia Droniuc a intervenit pe langa primar pentru obtine contractul cu RATUC, iar apoi a asigurat mijloacele de transport in comun la societatea condusa de Remus Lapusan.

 

Apostu ar fi ajutat-o pe Aspazia Droniuc sa obtina contracte cu regiile subordonate. Procurorii: Calin Stoia sustinea ca are relatii la Guvern

 

"In mod concret, s-a retinut in cauza ca, pentru incheierea si derularea in bune conditii a contractului de asigurare al parcului auto al unei regii aflate in subordinea Primariei, RATUC Cluj Napoca, contract anual incheiat cu SC G. F. A. (Grup Frarom Asigurari) S.R.L. Cluj Napoca reprezentat de invinuita D.A. (Aspazia Droniuc), inculpatul A.S. (Sorin Apostu) a pretins acesteia remiterea unor sume de bani, disimulate prin incheierea unui contract de consultanta cu Cabinetul avocatial al sotiei sale, invinuita A.M.U. (Monica Apostu)", se arata in dosarul 60/P/2011.

 

Lapusan, seful PSD Cluj si consilier local, a facut afaceri cu RATUC, o regie subordonata. Scandalul "Mita la primar" se adanceste VIDEO

 

In aceslasi dosar mai spune ca societatea UNIQA ar fi urmat sa asigure si stadionul Cluj Arena. "Din investigatiile efectuate in cauza a rezultat ca un posibil interes al grupului in care relationeaza faptuitoarea Aspazia Droniuc este legat de obtinerea contractului de asigurare pe anul 2012 al Stadionului Cluj Arena, contract pentru care Consiliul Judetean Cluj a transmis cererile de oferta la data de 23.09.2011, inclusiv societatii de asigurare UNIQA, societatea la care Grup Frarom, detinuta de Aspazia Droniuc, este broker de asigurare", se arata in documentul DNA.

In cele din urma, Consiliul Judetean Cluj a ales firma Omniasig Insurance Grup pentru a asigura, in perioada octombrie - decembrie, stadionul Cluj Arena.

Comentarii Facebook