Duminica 22 Decembrie

ANM a emis vineri 3 avertizări meteo Cod Galben. Unde cad primii fulgi de zăpadă


Cod galben de furtuni şi ploi abundente aproape toată ţara! În unele zone cantităţile de apă vor atinge şi 70 de litri pe metrul pătrat. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri 3 avertizări meteo Cod galben.

Alertele sunt în vigoare de vineri până duminică și anunță vremea severă, cu ploi torențiale, vijelii și grindină. Duminică, toată țara va fi sub avertizare de vânt puternic, cu rafale de 75 km/h, potrivit datelor prezentate de ANM. 

La munte sunt așteptate de mâine precipitații mixte de lapoviță și ninsoare! Ușor simțim cum se apropie iarna. În restul zonelor va ploua mult, temperatura va scădea, iar noaptea se vor înregistra chiar 2-3 grade în depresiuni.

În vestul, nordul și centrul țării, temporar va ploua, iar în regiunile sudice și sud-estice vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină și vijelii.

În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40...60 l/mp. Pe parcursul zilei de duminică aria ploilor se va restrânge spre regiunile nordice și centrale.

Duminică vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece în vest, nord și centru. În zona montană înaltă trecător se vor semnala precipitații mixte.

Comentarii Facebook