Duminica 22 Decembrie

Anti-vaccinista care a organizat protestele de la Cluj, amendată” Ioana Coman nu se lasă și mai face un protest


Anti-vaccinista Ioana Coman, organizatoarea protestelor din luna aprilie de la Cluj-Napoca, de pe Bulevardul Eroilor, a fost amendată cu 2.500 de lei, dar nu abandonează lupta.

Ea îi cheamă pe clujeni la proteste și în 05.06.2021, la Monumentul Memorandiștilor.

Am luat două amenzi, împreună cumulând 2.500 lei ca și organizator a unor proteste din Cluj-Napoca, pentru că nu am avut ce face cu timpul şi cu viaţa mea. M-am gândit să ies în strada să le spun oamenilor care sunt drepturile care le-au fost luate de mai bine de un an de zile. Nu ştiu cine şi-a mai luat amenda aşa mare ca organizator în Cluj, că prin mass-media erau obsedaţi de o amendă de 2.000 de lei, fără să i se atribuie autorului de drept. Deşi am organizat vreo 4 proteste în luna aprilie, în care atât eu, cât şi participanţii nu am purtat masca, pentru că aşa reiese din procesele-verbale, incidența infectărilor a scăzut în Cluj”, a declarat Ioana Coman.

Aceasta susține că protestele ei nu au fost organizate de AUR, Funar sau Șoșoacă, așa cum s-ar fi scris în unele articole din presa locală. ”În Cluj-Napoca cam toată luna aprilie a fost o explozie de proteste, mai ales după ce s-au anunţat restricţiile şi ca şi consecinţă normală şi firească, pentru că protestatarii au purtat masca regulamentar şi au fost care şi-au luat şi amenzi la ce frumos au purtat-o, au scăzut infectările.

Dar eu am zis că nu voi cere susţinere financiară pentru aceste amenzi, aşa cum nu am făcut-o de ani de zile ca şi cetăţean activ pe diverse domenii, cum ar fi vaccinarea obligatorie, 5G, legea poliţiei militare, pentru care am făcut drumuri Cluj - Bucureşti”, a mai adăugat organizatoarea protestelor anti-vaccinare.

Aceasta se plânge și că cei nevaccinați sunt discriminați, pentru că acum se fac spectacole numai pentru cei vaccinați. 

Între timp, rata vaccinării se apropie în Cluj de 50%, iar numărul cazurilor zilnice a scăzut de la câteva sute în luna aprilie 2021, la 5 - 10 cazuri pr zi, în mai 2021.

192976123_4585314201496251_8851412987861608217_n.jpg193098253_4585313374829667_4517790408023432648_n.jpg

Comentarii Facebook