Duminica 22 Decembrie

ANUNȚ ANM: Ultimele zile din 2014 sunt și cele mai reci. Cât de frig va fi la Cluj


Meteorologii de la ANM au emis o estimare a temperaturilor pentru ultimele zile ale anului 2014, anunțând temperaturi foarte scăzute, care vor ajunge în unele zone și la -25 grade Celsius.

În intervalul menţionat, vremea va fi deosebit de rece, geroasă mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor în toată ţara. Temperaturile minime vor coborî frecvent sub -15 grade, iar izolat chiar sub -25 grade, anunță ANM.

Maximele diurne vor fi preponderent negative şi se vor încadra, în general, între -10 şi 0 grade.

În noaptea de marţi spre miercuri (30/31 decembrie) şi în cursul zilei de miercuri (31 decembrie) vântul va avea intensificări temporare în sudul Moldovei, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea, cu rafale de până la 40...50 km/h, spulberând zăpada deja depusă.

La Cluj minimele termice vor atinge valori de până la -16 grade Celsius în următoarele zile. De asemenea, maximele termice vor avea tot valori negative, fiind cuprinse între -7 grade Celsius și -3 grade Celsius.


Comentarii Facebook