Aproape 10.000 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore


Conform Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 7 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 296.999 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 

De asemenea, 201.114 pacienți au fost declarați vindecați, iar 7.793 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.937 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.113.Dintre acestea, 1.048 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.455.093 de teste. Dintre acestea, 36.202 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.612  în baza definiției de caz și a protocolului medical și 15.590 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 646 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 7 noiembrie.

Pe teritoriul României, 39.505 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 24.181 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 69.846 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 19 persoane.

Comentarii Facebook