Aproape 2.8 milioane de turiști străini au stat în România anul trecut. Câți bani au cheltuit


Institutul Național de Statistică a anunțat, joi, că peste 2,78 milioane de turişti străini s-au cazat în România pe parcursul anului trecut, cheltuind, în medie, 2.383,5 lei de persoană.

Astfel, cheltuielile totale ale nerezidenţilor cazaţi în România în 2018 s-au ridicat la 6,636 miliarde de lei.

Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România, în anul 2018, l-au reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (56,7% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 60% din total. Cel de-al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-au reprezentat călătoriile în scop particular (43,3% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (66,4%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi, se arată în comunicatul INS.

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (52%), fiind preferată cazarea cu mic dejun inclus (91,2%). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 17,3%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 12,9%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, 39,9% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea alimentelor şi băuturilor, urmate de cheltuieli pentru cumpărarea de cadouri şi suveniruri 36,7%. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 49,9% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 40,7% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 48,4% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 35% şi-au organizat singuri sejurul. Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (79,7% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au reprezentat 11,8%, urmate de autocare şi autobuze cu 7%, alte mijloace (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) 1,5%.

Comentarii Facebook