Duminica 22 Decembrie

Aproape 40 de accidente rutiere grave și 7 persoane decedate într-o jumătate de an la Cluj. Care e cauza principală


Un număr de 37 de accidente rutiere grave, produse din cauza vitezei excesive şi neadaptării vitezei la condiţiile de drum, au avut loc la Cluj în prima jumătate a anului, iar în urma acestora 7 persoane şi-au pierdut viaţa şi 44 au fost rănite grav.

Statistica plasează viteza excesivă sau neadaptată la condiţiile de drum pe primul loc ca şi cauză generatoare de accidente pe drumurile din judeţul Cluj.

Potrivit oamenilor legii, următoarele două cauze generatoare de accidente în acest nedorit clasament sunt traversarea neregulamentara a pietonilor şi neacordarea de prioritate pietonilor. Atragem atenţia că traversarea neregulamentară a pietonilor nu lipseşte niciodată din primele trei cauze generatoare de accidente atât la nivel naţional cât şi la nivel local.

De asemenea, s-a constatat faptul ca cele mai multe dintre accidentele grave, care au ca şi cauză principală de producere VITEZA, se petrec în interiorul localităţilor, cu precădere pe drumurile naţionale.

Comentarii Facebook